Aveți 0 produse în coș - 0 Lei

Cum să întreții gecile de iarnă


Cum să întreții gecile de iarnă pentru a fi în formă sezonul următor 

Confortabile și călduroase, gecile de iarnă intră într-o perioadă de hibernare” odată cu finalul sezonului rece. Pentru ca anul următor să fie într-o stare la fel de bună, gecile au nevoie de o curățare și depozitare adecvată. În caz contrar, își pot pierde din capacitatea de izolare contra frigului și pot dobândi un aspect neplăcut.

Iată câteva indicații pentru a păstra gecile de iarnă cât mai bine:

Curăță petele

Dacă ai purtat frecvent geaca, foarte posibil ca aceasta să aibă urme de pământ, deodorant sau praf, mai ales dacă este una de munte. Elimină aceste pete cât de curând după ce le observi, ca să nu intre foarte tare în țesătură, deoarece pot cauza decolorarea și uzarea hainelor. Folosește o substanță specială împotriva petelor sau puțin detergent lichid și lasă-le la înmuiat pentru 10-30 minute înainte de a le pune la mașina de spălat.

Spală gecile, respectând indicațiile de pe etichetă

Verifică etichetele și indicațiile de spălare și uscare. Nu uita să golești buzunarele, să închei fermoarele sau nasturii și apoi să întorci gecile pe dos, mai ales dacă au aplicații. În acest fel te asiguri că nu vor deteriora alte haine în timpul spălării și că își vor păstra bine forma. Gecile cu căptușeală de puf trebuie spălate separat de alte haine.

Poți folosi câteva bile pentru rufe sau mingi de tenis, care vor contribui la distribuirea uniformă a umpluturii din geacă. În plus, acestea vor permite aerului să circule mai ușor, astfel că se va reduce șifonarea, iar gecile se vor usca mai repede.

Folosește 2 cicluri de clătire, pentru ca în material să nu rămână deloc urme de detergent, și un program de centrifugare blând.

Asigură-te că sunt uscate complet înainte de a le pune în dulap

Nu pune geaca la uscat pe umeraș și nu o prinde cu clești, pentru a nu se întinde la umeri. În schimb, așaz-o cât mai întinsă, chiar și pe un suport clasic de uscare, într-un loc bine ventilat, de preferat în aer liber. Întoarce și bate ușor geaca de câteva ori pe zi, ca să eviți formarea cocoloașelor.

Înainte să pui haina în dulap, verifică să fie complet uscată. În caz contrar, gecile cu puf pot dezvolta mucegai sau mirosuri neplăcute.

Depozitează-le în condiții optime

Gecile se păstrează cel mai bine în locuri răcoroase, uscate și întunecate, la temperaturi de 18-19°C. Periodic, le poți scoate pentru a le aerisi.

Folosește umerașe de calitate.

Fiind mai grele și voluminoase, gecile de iarnă trebuie ținute pe umerașe rezistente, din lemn. Le poți acoperi cu pungi special create, din material textil subțire sau le poți depozita în cutii de plastic, pentru a evita pătrunderea prafului.

În funcție de material și modul de confecționare, s-ar putea să nu ai cum să cureți bine gecile de iarnă acasă, cu mașina clasică de spălat rufe. Cea mai bună opțiune este să apelezi la o curățătorie profesionistă unde se folosesc tehnologii și detergenți de ultimă generație, care vor elimina murdăria fără a deteriora materialul.

Apelează cu încredere la valetul Celsius pentru curățarea hainelor

În cazul în care vrei să te asiguri că gecile tale vor fi spălate și igienizate perfect, apelează la valetul Celsius. Chiar dacă sunt voluminoase și dificil de transportat, vine să le ia, iar ridicarea și livrarea sunt gratuite.

Suntem valetul dedicat hainelor tale! Le spălăm și dezinfectăm cu grijă, dar fără exces de substanțe chimice, astfel că își vor păstra forma și proprietățile, pentru a fi gata de noi aventuri iarna următoare.